Indemnizatia pentru cresterea copilului reprezinta singura sursa de venit a parintelui care sta acasa pentru a creste copilul mic, pana la varsta de 1 an sau 2 ani (3 ani in cazul copilului cu handicap).

Afla toate informatiile de care ai nevoie pentru a obtine aceasta indemnizatie, precum si stimulentul de crestere a copilului: actele necesare pentru dosar, cand trebuie sa le depui, cine poate fi beneficiarul indemnizatiei si in cat timp vei primi banii!

1. Indemnizatia pentru cresterea copilului

Actele necesare pentru obtinerea indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului pana la varsta de 1 an, 2 ani sau 3 ani in cazul copilului cu handicap, in valoare de 75% din media veniturilor nete realizate in ultimul an anterior nasterii copilului:

  • cerere tip
  • actul de identitate al solicitantului – (copie si original);
  • certificatul de nastere al copilului pentru care se solicita dreptul (copie si original), hotararea judecatoreasca de incredintare in vederea adoptiei sau de incredintare a adoptiei, hotararea judecatoreasca sau hotararea comisiei pentru protectia copilului pentru masura plasamentului in regim de urgenta (copie si original);
  • certificatele de nastere ale tuturor copiilor nascuti dupa data de 1 ianuarie 2006 (copie si original);
  • certificat de casatorie (copie si original);
  • livret de familie;
  • adeverinta eliberata de angajator din care sa rezulte ca persoana indreptatita: a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni anterior datei nasterii copilului, nivelul lunar al acestora, prima si ultima zi de concediu de maternitate, data implinirii celor 42 de zile reprezentand concediul de lauzie, prima zi de concediu de cresterea copilului;

Sau: dovada privind veniturile realizate in anul fiscal anterior celui in care s-a nascut  copilul si/sau dovada privind venitul calculat in vederea platii anticipate a impozitului precum si copia deciziei de impunere eliberate de autoritatile competente;

Sau:  dovada eliberata de autoritatile competente, in cazul persoanelor care realizeaza venituri neimpozabile;sau  - dovada eliberata de autoritatile competente, in cazul asociatilor unici;dovada eliberata de autoritatile sau angajatori din care sa rezulte data de la care solicitantul se afla in concediu pentru cresterea copilului (in cazul salariatelor – decizie de suspendare a activitatii);

Sau: adeverinta studii/diploma de absolvire, in cazul persoanele care au urmat sau urmeaza o forma de invatamant universitar, postuniversitar sau liceal;

  • dosar cu sina din carton (coperti intregi);
  • pentru plata in cont bancar – extras de cont,  deschis la B.C.R., ProCredit Bank, Banca Transilvania, Romexterra Bank, B.R.D., Alpha Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, CR Firenze Bank, VOLKSBANK, UniCredit Tiriac Bank, CARPATICA, C.E.C. Bank, ATE Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Romanian International Bank (RIB), OTP bank, BANCPOST si ING pe numele solicitantului;
  • alte acte solicitate dupa caz.

Cine beneficiaza de indemnizatie pentru cresterea copilului pana la varsta de 1 an sau 2 ani (3 ani pentru copilul cu handicap):

  • persoanele care in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale* supuse impozitului pe venit potrivit Codului Fiscal si care beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului pana la 1 an sau 2 ani (3 ani in cazul copilului cu handicap);

*prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit se intelege:  venituri din salarii, din activitati independente si din activitati agricole.

Cele 12 luni pot fi constituite si din perioade in care persoana indreptatita:

  • si-a insotit sotul in misiune permanenta in strainatate;
  • a beneficiat de indemnizatie de somaj;
  • a beneficiat de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate;
  • a realizat perioade asimilate stagiului de cotizare in sistemul public de pensii (conform Legii nr.19/2001);
  • a beneficiat de indemnizatia pentru cresterea copilului pana la 2/3 ani;
  • a beneficiat de pensia de invaliditate;
  • a beneficiat de concediu fara plata pentru a participa la cursuri de formare/perfectionare profesionala din initiative/cu acordul angajatorului;
  • a urmat sau urmeaza cursurile de zi ale invatamantului universitar postuniversitar sau liceal organizat potrivit legii;
  • se afla in perioada de 60 zile de la absolvirea cursurilor de zi a invatamantului universitar cu examen de diploma/licenta
  • alte situatii prevazute de OUG nr.148/2005 modificata sau OUG nr.111/2010.

De indemnizatie/stimulent beneficiaza optional, oricare dintre parintii firesti ai copilului. Sau, dupa caz, persoana care a adoptat copilul, care are copilul in plasament sau plasament in regim de urgenta, sau care a fost numit tutore (in situatia acestora din urma se are in vedere indeplinirea conditiilor timp de 12 luni anterior adoptiei, plasamentului, tutelei dupa caz).

Indemnizatia se acorda daca solicitantul indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

  1. este cetatean roman, strain sau apatrid;
  2. are, conform legii, domiciliul/resedinta pe teritoriul Romaniei;
  3. locuieste impreuna cu copilul.

Acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului, in situatia in care aceasta se solicita pentru prima data, se face astfel:

  • indemnizatia se acorda incepand cu ziua urmatoare celei in care inceteaza concediul de maternitate, dar nu mai devreme de a 43-a zi de la data nasterii copilului, indiferent de persoana indreptatita care solicita dreptul, daca dosarul este depus in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data;
  • incepand cu data nasterii copilului, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data, in cazul persoanelor care nu indeplinesc conditiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate si a indemnizatiei aferente;
  • incepand cu data adoptiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau incredintarii, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la data la care s-au aprobat ori, dupa caz, s-au instituit masurile de protectie a copilului;
  • de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situatii, inclusiv pentru cazul in care cererea a fost depusa peste termenele prevazute mai sus (fara compensatii retroactive).

2. Stimulent pentru cresterea copilului

A. Stimulentul lunar pentru cresterea copilului pana la 2 ani – 100 lei/luna
Persoanele care au dreptul la indemnizatie crestere copil nascut inainte de 1 ianuarie 2011, pana la 2 ani, si se intorc la munca inainte de aceasta data, au dreptul la un stimulent lunar pentru cresterea copilului, in cuantum de 100 lei/luna pana la varsta de 2 ani a copilului (3 ani pentru copilul cu handicap).

B. Stimulentul de insertie in cuantum de 500 lei luna pana la varsta de 2 ani (3 ani pentru copilul cu handicap)
Persoanele care au dreptul la indemnizatie crestere copil nascut dupa 1 ianuarie 2011, au optat pentru concediul si indemnizatia pana la 1 an, si se intorc la munca inainte de aceasta data, au dreptul la un stimulent de insertie, in cuantum de 500 lei/luna pana la varsta de 2 ani a copilului. (3 ani pentru copilul cu handicap).

Acte necesare stimulent crestere copil:

  • cerere tip
  • C.I. ale ambilor parinti (copie si original);
  • certificatul de nastere al copilului pentru care se solicita dreptul (copie si original); hotararea judecatoreasca de incredintare in vederea adoptiei sau de incredintare a adoptiei, hotararea judecatoreasca sau hotararea comisiei pentru protectia copilului pentru masura plasamentului in regim de urgenta (copie si original);
  • certificatele de nastere ale tuturor copiilor nascuti dupa data de 1 ianuarie 2006 (copie si original);
  • livret familie (copie si original);
  • adeverinta tip eliberata de angajator, din care sa rezulte ca persoana indreptatita: a beneficiat de concediu de maternitate (pre si postnatal), (sa se precizeze perioada), a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni anterior datei nasterii copilului(nu intereseaza cuantumul acestora); realizeaza venituri in prezent, cu precizarea datei (zi/luna/an) de reluare a activitatii;
  • dosar cu sina din carton (coperti intregi);
  • pentru plata in cont bancar – extras de cont, deschis la B.C.R., ProCredit Bank, Banca Transilvania, Romexterra Bank, B.R.D., Alpha Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, CR Firenze Bank, VOLKSBANK, UniCredit Tiriac Bank, CARPATICA, C.E.C. Bank, ATE Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Romanian International Bank (RIB), OTP bank, BANCPOST si ING pe numele solicitantului.

Cererile pentru indemnizatie sau stimulent crestere copil se depun la D.G.A.S.P.C. din orasul sau sectorul in care locuiti, care transmite cererea si actele depuse Agentiei pentru Prestatii Sociale spre solutionare.

Agentia pentru Prestatii Sociale solutioneaza cererea, prin decizie de aprobare sau respingere a acesteia si efectueaza plata indemnizatiei pentru cererile aprobate. Prima plata se face in termen de aproximativ 2 – 2.5 luni de la depunerea dosarului.






Subiecte: